top of page
DSC_4308_edited.jpg

COACH INTEGRATIV


Ținta mea în coaching și în consilierea de dezvoltare personală este o stare așezată de echilibru interior: fizic, emoțional, mintal și spiritual! 

Cum am ajuns să privesc panoramic: corpul, boala, sănătatea și viața, cu ale ei diverse forme de expunere?

 

Prima experienţă notabilă, cu siguranță a fost naşterea. Ea a dat forma şi viziunea primară asupra vieţii, dincolo de pântecele matern.


Începând de acolo, am fost un învățăcel la şcoala familiei, la şcoala unui sistem educaţional clasic, a societăţii, a locului geografic cu normele lui culturale şi religioase. În timp ce creșteam, am realizat că lumea din jurul meu, punea o ”cutie” în jurul gândurilor, expresiilor și a sentimentelor mele, dar această încadrare limitativă nu era suficient de mare pentru a cuprinde tot ce eram și tot ce puteam să devin.

Drumul meu m-a condus către absolvirea Facultății de Medicină Dentară, urmată de
un an de stagiatură și de o specializare în Ortodonție și Ortopedie Dento-facială.

În cei 10 ani de pregătire medicală, 15 ani de practică ortodontică consecventă și mulți alții de formare în alte sisteme conexe medicinei consacrate, am întâmpinat o mulțime de întrebări, iar răspunsurile lor încerc a le sintetiza scurt așa:

  • În lumea medicală, ne-am concentrat atenția pe suprimarea simptomelor neplăcute, dar am uitat de FIINȚA întreagă

  • Am separat afecțiunile de oameni, oamenii de Realitatea imediată, ignorând adesea chiar rădăcinile perturbărilor

  • Ne-am focusat pe procesul bolii, fără să cercetăm destul originile ei profunde

  • Dorim prevenție, dar aceasta nu este eficientă dacă nu descoperim cauza fundamentală

  • Am devenit supuși și dependenți de industra farmaceutică

  • Adesea, boala este doar o consecință a obiceiurilor distructive din viața noastră

  • Boala fizică e practic o manifestare a sănătății, e un limbaj biologic dezvoltat de creier, o strategie a genialității corpului, a înțelepciunii lui intrinseci, cu scopul întoarcerii la varianta noastră autentică, la varianta de talent creator pur

  • Întocmai cum educația a preluat un model industrial liniar, la fel și medicina propune rezolvări mecanice, uniforme. Să te simți bine, să construiești o bună-stare necesită cunoaștere de sine în detaliu, nu se poate face după o metodă algoritmică propăvăduită oricând, oricui.

  • Corpul uman și potențialul lui nelimitat, nu se pot exprima după rețete fixe, stricte, tehnicizate, ci au nevoie de o abordare creativă, organică, individualizată

Ce face unic modul meu de coaching integrativ?

Viziune integrativă

În cei 24 de ani de experiență, am cultivat o pregătire holistică și o căutare continuă în a găsi și a înțelege cauzele profunde generatoare de îmbolnăviri în corp sau în mediul din jur. Care e legătura lor cu alte experiențe sau provocări din viața ta?

Căutăm împreună soluții personalizate și durabile pentru tine. Construim echilibrul interior astfel încât corpul să reintre în modul lui prosper de sănătate.

Ordine

Am plecat de la a ordona dinți și a alinia maxilare în complexul numit CORP, acum mă dedic procesului de ordonare și coerentizare a gândurilor, senzațiilor, convigerilor, urmărind rescrierea hărții neuronale proprii conform unor percepții noi, echilibrate și  transformarea realității imediate.

Înțelegere

Abilitatea mea formată în decenii de practică, mă ajută să văd dincolo de simptome, de durere și de disconfort. Am măiestrit capacitatea de detectiv, dedicat și atent, ce stă în proces atât cât e nevoie pentru tine, cel din fața mea, conștientă fiind că am în egală măsură, partea mea de împlinit. 

Ghidare

Te voi ghida în călătoria ta spre vindecare integrativă și restabilirea echilibrului interior. Sunt consilier de dezvoltare personală în sănătate și coach, te susțin să găsești resursele tale interioare spre autoguvernare și împuternicire.

Interfață

Fiind fost medic îți traduc cu răbdare, într-un limbaj accesibil boala ta, te îndrum către colegi din alte specialități dacă nu știi încotro s-o apuci, apoi sunt o interfață vie între tine și ei, evaluăm împreună detalii biologice ce indică progres sau regres, alte strategii în funcție de etapa în care ești. 

Perspectivă nouă

Îmi aduce bucurie să facilitez "aha-uri", cele ce le observ în privirea cu ochi proaspeți, spre sensuri și semnificații profunde, cele ce conduc spre transformări durabile, în fiecare aspect al vieții.

Strategie personalizată

Ofer în cadrul ședințelor noastre one-to-one, strategii personalizate de echilibrare a minții și a trupului. Acestea sunt bazate pe instrumente terapeutice validate științific și testate practic în lungă mea experiență.

Cum mi-am construit perspectiva?
anamaria sanduta medicul dentist cu care te conectezi de oriunde

Având în vedere că sunt medic ortodont în formarea de bază (după absolvirea facultății de Medicină Dentară-UMF Cluj-Napoca, am urmat specializarea în Ortodonție și Ortopedie dento-facială), strategia mea terapeutică cuprinde o multitudine de alte elemente ordonatoare din fizică, biologie celulară, legi universale de structurare a Vieții și de funcționare a organismului, decodare de limbaje biologice, Fitoterapie, Aromaterapie în medicina traditională chineză, Gemoterapie ARGH și metoda Lauren Hubele, Noua Medicină Germanică dr. G. Hamer, Recall Healing cu Gilbert Renaud, metode de eliberare și echilibrare emoțională, NLP integrativ, sistemul de coaching dr. John Demartini, Hawaian Healing Techniques cu Terenia Mocna, competență în consilierea de dezvoltare personală, sistemul Cheile Genelor și Human Design, procesul de Integrare al Vieții al lui Wilfried Nelles, fomare și certificare în ”Systems view of Life”cu fizicianul Fritjof Capra și multe altele.

Însă consistența și acuratețea ei se cristalizează în fiecare zi din experiența Vieții, din propriile căutări, din propriile căderi, din inițiativa fricii, din năzuința cunoașterii, din expansiunea maturității și din sesiunile de lucru cu fiecare client, pe care am onoarea să îl întâlnesc în spațiul online sau offline.

Poate vrei să înțelegi mai mult din ce se petrece în viața ta sau în corp, în familie sau în business?

Descoperă procesul vindecător de pre-lucrare a ta, unic în particularitatea lui, ce nu se oprește doar la organul afectat, ci se extinde asupra întregii tale ființe și în toate ariile de viață. Cuprinde fizicul, familia, relațiile sociale, jobul, câștigul financiar, structuri de gândire și energetice.

Află o nouă perspectivă de dezvoltare personala, de a privi diferit dezechilibrul corpului sau din alt sector de viață, ce va construi o modalitate de echilibrare, de ”reparare”, de vindecare specifică DOAR ție!

Înțelege cum tiparele tale mentale joacă un rol semnificativ în starea ta de sanatate holistica și în viața ta. Dar și opusul: cum perturbări fizice constante ajung să construiască emoții dificile, seturi de credințe nefavorabile, destabilizându-ți acea stare de bine pe care o apreciezi.

 

Beneficiază de priceperea mea înnăscută și măiestrită în ani de practică atentă, de a surprinde natural hărți inconștiente de gândire, atitudini, comportamente represive sau reactive, precum și de cea de inițiere organică în procesul unei transformari creative.

Surprindem împreună ce e în spatele provocărilor tale, cum ai ajuns aici, care e sensul lor, și cum le conducem spre echilibru interior.

bottom of page