Pentru că traim într-o realitate guvernată de niște legi clar definite, să le numim naturale, mare parte din patologiile omului "modern", în orice arie de viață ar deveni manifeste: fizică, socială, economică, politică, spirituală, sunt consecința forțării sau nerespectării lor.
Mai succint definit, aceste patologii sunt consecința directă a hegemoniei unor factori specifici precum:
📍pozitivitate extremă,
📍fericire ca ținta absolută,
📍plăcere cu orice preț,
📍creativitate stoarsă din "piatră seacă",
📍blândețe idealizată ,"ruptă din rai",
📍succes competitiv,
📍tinerețe eternă, contrafăcută, "fără bătrânețe",
📍avuție peste noapte,
📍capcana verbului “eu știu”.
Și da, am fost condiționați în direcția asta, dar hai să apreciem spectrul magnific al vieții exact așa cum este el:
📍cu negativitatea inerentă din spatele pozitivului,
📍cu bucăți de tristețe sau frustrare, părți componente din plinul realității,
📍cu felii "amare" de neplăcere care paradoxal dau gust plăcerilor,
📍cu lentoare umbroasă ce generează creativitate manifestă,
📍cu asprime, ce șlefuiește trăiri și dezleagă sentimente "agățătoare",
📍cu în-frângeri, ce construiesc maturitate mentală și emoțională,
📍cu burse volatile, în declin, așa cum arată ultimele zile, unde câștigă investitorii ce au învățat răbdarea,
📍cu dilema lui “eu nu știu” ce întregește aroganța lui “eu știu”,
📍cu logosul din părul nins ce alchimizează tinerețea într-o formă nouă.
Cum facem ca în loc să fugim de dificultate, de disperare, de neînțeles, în disociere, reprimare, negare, boală, să integrăm acești opuși terifianți cu partenerii lor tonifianti?
În viziunea taoistă de înțelegere a Creației, se exprimă o scală nuanțată, subtilă între polarități, nicidecum o separare abruptă și absolută între pozitiv și negativ.
Oricum în orice continuum, contrariile se determină unele pe altele, co-există în același timp, colaborează, nu-și dispută supremația, au un "dialog" cumpătat, neîntrerupt.
De ce să nu ne aliniem mintea într-acolo?
De ce să persistăm în erorile de percepție și predicție ale minții condiționate și să nu o educăm, să o șlefuim spre calitatea de amic, căci așa cum spunea Seneca: “mintea ne face bogați chiar și în exil, dacă știm să o folosim”.
Mesajul meu de azi e să ne antrenăm a fi chibzuiți în gândire, să nu ne lăsăm păcăliți de propria percepție, de narațiunea pe care mintea ne-o redă cu aceleași cadre, să nu urmăm mirajul rezultatului rapid, să nu bătătorim aceleași trasee de acțiune în sistemul nervos, ce duc la epuizare energetică și boală, să ne centrăm în spațiul dualitatii cu rădăcini adânci, astfel încât Sinele să strălucească tămăduitor în casa lui acasă.
Te invit cu drag într-o sesiune privată să desfacem percepții perimate, ce nu mai servesc misiunii tale și scopului tău înalt. Vom transforma împreună dezechilibrul mintii în echilibru sistemic.
Comments