Atunci când studiam analizatorul vizual la fiziopatologie, în anul 2 de facultate, ni s-a spus că, pe baza observațiilor clinice, orbii dezvoltă adesea abilități și sensibilități compensatorii care îi ajută să se adapteze la lipsa vederii:
-Auzul lor este mai fin – sunt capabili să perceapă detalii subtile în sunete, ecouri și vibrații.
-Sensibilitatea tactilă este crescută – îi ajută să citească Braille, să recunoască texturi sau să detecteze precis obiecte prin atingere.
-Memoria auditivă și spațială este augmentată.
-Percepția spațială prin sunet și vibrații este îmbunătățită.
-Conexiunea mai profundă cu simțurile rămase – mirosul și gustul pot deveni mai accentuate, oferindu-le astfel o percepție mai detaliată asupra mediului.
Atunci, am pus o întrebare simplă asistentului de la grupă:
– Cum am putea „deștepta” acei neuroni la alți stimuli, fără să intrăm în patologia orbirii, dacă la astfel de cazuri elevarea altor simțuri se petrece” natural” , după afectarea analizatorului vizual?
Mi s-a răspuns sec:
– Domnișoară, este o întrebare fără sens, așa ceva nu se poate!
Studiile din ultimii ani, efectuate pe maimuțe, arată că în cortexul vizual primar se procesează de fapt informație auditivă, iar, mai mult, în cortexul auditiv se integrează semnale legate de mers și propriocepție.
La persoanele cu deficiențe vizuale parțiale sau totale, procesul este absolut logic: cortexul vizual preia alte funcții și începe să proceseze sunete sau informație somatosenzorială, în loc de imagini.
Am zâmbit interior cu smerenie, de fiecare dată când am mai adunat câte un fragment de răspuns la acea întrebare!
Și-apoi, citind săptămâna trecută articolul din Nature Communications, publicat de o echipă de cercetare româno-americană, chiar mi-a săltat inima de bucurie, vorba lui Creangă.
„Zone din creier cu rol în formarea mirosului sunt implicate în auz și, implicit, în adaptarea creierului la schimbările din mediul înconjurător.
Rezultatele noastre indică faptul că axonii de feedback dintre cortexul piriform și bulbul olfactiv transmit informații despre identitatea stimulilor și semnificația acestora în funcție de context, ajustându-se rapid la schimbările de mediu”, precizează autorii studiului. Analiza comportamentelor observate în cadrul experimentului, a arătat că neuronii din cortexul piriform (o regiune a creierului implicată în procesarea mirosurilor) au capacitatea de a se adapta în câteva secunde de la modificarea stimulilor din mediu, reacționând și la sunete, permițând astfel o adaptare comportamentală. C
u ajutorul imageriei cu doi fotoni (un laser de mare putere) și al unui scanner, s-a observat că butonii sinaptici se reorganizează atunci când sunetul devine dominant în mediu – în detrimentul percepției olfactive.
După aceste descoperiri fascinante, se dărâmă definitiv dogma aristoteliană care susține că diferiți centri din creier procesează doar informație specifică: cortexul vizual imagini, cortexul auditiv sunete, cortexul olfactiv mirosuri, cortexul somatosenzorial sau cerebelul doar informație proprioceptivă legată de mișcare sau echilibru.
Deși răspunsul mi l-am construit singură pe parcursul a 30 de ani:
– Domnișoară, orice creier face asta adaptându-se la mediu, nu numai creierul persoanelor cu deficiențe de vedere. ... totuși nu mă mulțumește pe deplin și am mai formulat alte două întrebări.
1.Cum reacționează un organism la o schimbare bruscă sau mai lentă a regulilor din mediu? Dacă demonstrează o reorganizare sinaptică dinamică la noile date și la noii stimuli, înseamnă că această reconfigurare nu numai că schimbă și reprezentarea mentală, ci și reprezentarea mentală poate avea impact biochimic sinaptic.
2.Oare ultimele cercetări de neuroștiință nu cumva ne arată că avem deja totul în dotare, la ”îndemână”, pentru restructurarea perceptuală și cognitiv-comportamentală?
Avem suportul tisular, e nevoie doar să lucrăm inteligent cu el.
În anul 2025 știm cu certitudine: creierul este format din module care procesează cam de toate și se pot reorienta flexibil în funcție de contextul aferențelor informaționale care ajung la el (aceste aferențe informaționale adesea pot fi modulate).
Ce minune de inteligență biologică!
Să ne orientăm iar și iar către fundamente, să descoperim cum funcționează un creier sănătos și să învățăm să îl folosim!
Din punctul meu de vedere căutarea fundamentelor în lucrul cu omul nu e o optiune ci e esența.
Antrenamentul privirii plurisistemice nu e facultativ ci vital.
Probabil că una din hibele medicinii moderne este exact omiterea fundamentelor, se concentrează pe ramura clinică, cum apar bolile, cum suprimăm rapid efectele, cum se întoarce omul în câmpul muncii, dar am uitat să cercetăm cum e un organism sănătos, care îi sunt dotările exacte și limitele funcționale (asta ne-ar explica de altfel direct, fără tăgadă și cum se construiesc bolile).
Am primit (citind articolul) un imbold nou să continui ceea ce fac deja, cu recunoștință profundă pentru biologie.
De aceea, te invit cu drag să deschidem împreună ordonat, structurat, consistent o provocare care rulează în viața ta, să o aducem într-o stare de echilibru interior și iubire, după o procedură clară, pe care o individualizez și o urmăresc atent, cu respect și prețuire la fiecare client.
Îți ofer o minisesiune gratuită, de 20 min, pentru a simți direct dacă abordarea mea ți se potriveste. Folosește te rog cu încredere formularul de contact!
Comments