top of page

Ai grijă de pielea ta



piele și conexiune



"E absurd să ne ignorăm pe noi atunci când vrem să cunoaștem lumea!" spunea Platon.


Cum ar fi să începem explorarea lumii și a dimensiunilor rafinate ale existenței, având ca și punct de plecare propriul corp, vehiculul terestru al fiecăruia dar și mintea?


Cum ar fi să înțelegem până în straturile profunde, invizibile la o simplă privire, învelișul corpului, prima noastră graniță de contact/separare față de mediu, înainte să ne întâlnim cu afecțiuni ale pielii ?


Pielea este cel mai întins organ, are aproximativ 2 metri pătrați, acoperă, servește și ocrotește întreaga suprafață a organismului.

Pe lângă protecție, este un adevărat ecosistem de sine stătător, ce găzduiește o bogăție frenetică de viață alcătuită din variate microorganisme: bacterii, ciuperci, viruși, paraziți.

Pielea este totodată un obiect al emoției, al dorinței, al atașamentului, dar și al respingerilor, al invidiei, al nemulțumirilor.

Afecțiuni ale pielii vin ca răspuns la rușini, dar și la orgolii sau la hybrisul cu care ne-am infatuat ca specie.

Există zile în care ne simțim bine în pielea noastră, chiar nu ne ”încăpem în piele” de fericire, dar poate fi și pruriginoasă, ne mănâncă, ni se face ”pielea găină”, avem ”obrazul gros”, ne păzim pielea, ne înroșim precum racul, ne înnegrim la față, devenim palizi, iar alteori fugim pentru a ne ”scăpa pielea” sau ne insinuăm de-a dreptul sub pielea altcuiva.


Fiecare gând are un răsunet în corp.

Corpul răspunde la mișcarea minții. Auzim tot mai des de afecțiuni „psihosomatice”.

Însăși originea cuvântului ne sugerează unitatea minte-corp: psy = planul psihologic, iar soma = planul fizic.

Nu avem o minte și un organism complet separate, ele sunt Una.


Pielea este o oglindă vie a unor dezechilibre metabolice sau disfuncții de organe interne, chiar poate semnala conflicte psihocognitive.

Pielea este o interfață de recunoaștere, de identificare și de relaționare.

Poate e chiar o marcă a unei identități personale, o frontieră inteligentă ce se regenerează periodic, un biosenzor ce ne cunoaște trăirile și emoțiile în orice clipă.


Și atunci sigur că privind așa pielea, ne interesează ce-i aplicăm zilnic, cum o vedem, cum o simțim, ce răspunsuri apar la interacțiunea cu ea (pielea derivă din aceeași foită embrionară cu creierul, mai mult melanocitele se pare că au origine neuronală, 70% din receptorii nervoși din piele răspund de percepția durerii, deci am de-a face cu un organ inteligent, capabil de răspunsuri pertinente).


M-am tot întrebat care ar fi cel mai propice moment de conversație, de conexiune,de cunoaștere a pielii?

Răspunsul a venit invariabil: momentul spălării.

Trecem prin el zilnic, nu-i găsim scuze de lipsă de timp sau de condiții, decât în situații extreme, fizice sau psihice.

Acela e într-adevăr momentul nostru, numai al nostru, în care nu putem fugi de noi și ne putem conecta direct la ea.

Îi putem mulțumi pentru minunata cooperare și coordonare intercelulară, pentru susținerea zilnică, pentru protecția imbatabilă în fața agenților infecțioși, pentru... pentru... fiecare găsește un pentru.


Am putea să îi cunoaștem modul de manifestare mai îndeaproape?

Am putea alege produse de îngrijire, dintr-o perspectivă mai obiectivă, mai conștientă nebruiată de trenduri, reviste sau strategii de marketing?

E posibil să-i oferim pielii un suport de îngrijire natural, nealterat mecanic, termic sau chimic?

Ce ne îndeamnă spre actul zilnic de spălare?

Este o nevoie de curățare fizică, e nevoie de conexiune sau e ceva mult mai profund?


Pe lângă îngrijire și înțelegere, într-o societate vândută imaginii, cum putem pune pielea în valoare, fără să îi aducem prejudicii?


Care ar fi unele modalități simple de asortare a ei cu emoția zilei și ținută?

Ce culori să purtăm în funcție de nuanța și subtonul pielii? Unele reci sau calde sau dimpotrivă mai neutre?


Cum e pielea un dispozitiv ultrasensibil pentru mediul înconjurător și care e influența lor reciprocă?


Pentru a răspunde la toate aceste întrebări, pentru a privi poate altfel pielea ta, am creat împreună cu un designer talentat și cu un inginer de mediu prezent, un eveniment unic la care te invit și pe tine în data de 2 martie, live, la Cluj.

Mi-ar face plăcere să te alături, să împărtășim cunoaștere și emoție rămâi aproape, anunțăm detaliile înscrierii în curând pe pagina de FB:



Sau dacă vrei amănunte, scrie-mi pe datele de contact și revin cu un email .






101 afișări3 comentarii

3 Comments


Guest
Feb 07

Ana, you write from a place of abundance. Thank you for shedding light on such an important topic.

Like
Unknown member
Feb 23
Replying to

Thank you, it is a fascinating topic for me and I can hardly wait to share it.

Like
bottom of page