Împărtășesc un caz de care mi-am amintit azi, de Valentine`s day, destul de grăitor pentru a te invita la explorarea largă a Realității din jurul tău, în cazul oricărei îmbolnăviri, orice localizare ar avea ea.
Nu te limita la informații găsite în media, pe rețele de socializare, grupuri, în diverse sisteme sau metode de vindecare.
Din punctul meu de vedere nu există :
-cauze general valabile,
-soluții universale,
-tips and tricks sau alte scurtături atunci când vorbim de corp sau unitatea minte-corp.
Singurul remediu care nu dă greș este în noi dacă știm unde să căutăm, cum îl trezim, cum îl folosim.
Am lucrat cu o doamnă cu o formă avansată de parodontopatie.
Această entitate medicală afectează țesuturile de susținere ale dintelui inclusiv alveola osoasă și din experienta mea ea e o boală sistemică (nu strict localizată în cavitatea bucală) cu o etiologie plurifactoriala.
Doamna făcuse diverse intervenții stomatologice clasice dar procesul de distructie părea că nu vrea să se oprească ci își continuă încet dar sigur derularea.
Fiind implicate țesuturi cu structură diversă atât gingia cât și ligamenele și osul , deja 2 dinți s-au pierdut prin mobilitate excesivă, nu-mi era clar care era linia de interogare exactă (dacă nu ai Claritate în ipoteza de lucru te miști pe piste false iar în biologie nu se modifica nimic).
Am pornit mai întâi să navigăm în orientarea spre măsuri practice, pe care urma să le adopte acasă, cu linkuri către afecțiuni mai vechi, am văzut tulburări ocluzale prezente , am adresat alte dezechilibre scheletice, am notat antecedente familiale de pierdere dentară timpurie, am co-reglat sistemul nervos autonom aflat sub influența simpatica datorită stimulilor continui de nesiguranță și amenințarea pierderii dentare. ca să îmi dea acces creierul mai departe spre hâțișurile minții.
Având în vedere că nu a împărtășit ceva țintit, am întrebat ce s-a petrecut în viața ei în ultimii 2-3 ani până la momentul prezent.
Ce a fost interesant e răspunsul neasteptat: "totul e în regulă, sunt mulțumită, împlinită cu viața mea".
Exact ceea ce nu căutăm , preferam să -mi dea conflicte, traume, motive...
So to make my story short, am început să explorez terenul de existență al pacientei mele.
Am ajuns la zona relationala.
La 53 de ani era single, nu a fost căsătorită, nu a avut relații mai lungi de 5 ani.
Acum își dorea una dar nu se întâmpla.
Am găsit o relație mai veche în studentie, cu un coleg grec, foarte faina, împlinitoare dar care s-a terminat la sfârșitul studiilor încât omul s-a întors în țara lui iar părinții nu i-au permis să plece cu el.
A rămas cu un atașament puternic acolo și în relațiile următoare l-a căutat pe acel the One.
În continuare am vrut să văd cum avea deja acea relație, căci situațiile se schimbă dar esența rămâne .
Și aici m-am lovit de un zid " nu am acel gen de relație acum nu e clar?"
Am văzut împreună cum oamenii din viața ei aduceau bucăți din ce a adus acea relație dar parcă nu se legau lucrurile...
Atunci mi-am amintit de un caz și mai vechi oarecum similar dentar, cu o trauma dureroasă în copilărie unde disocierea de sine era atât de mare încât relația cu propria persoana era ca și absentă.
Si am pus aceeași întrebare aici:
"Cum îți aduci tu ție ceea ce aștepți de la persoana din relație ?"
Așa a venit marele câștig perceptual întrucât datorită disocierii (am găsit și în cazul ei un eveniment dureros când părinții n-au luat-o cu ei lăsând-o la bunici peste vara ) nici ea n-a mai avut contact cu ea, cu emoțiile ei, cu prioritățile ei, a devenit cumva subordonata mamei.
Am persistat cu blândețe în întrebări: cum își oferă ea ceea ce i-ar oferi partenerul perfect până când i-au dat lacrimile și a zis:
" eu țin cu dinții de o imagine iluzorie externă iar viața vine să-mi slăbească dantura ca să-i dau drumul...."
Exact!
Am avut un parcurs suculent de coaching până când mintea să aibă o percepție întreagă, să nu mai țină cu dinții la o formă expirată...
Cu siguranță procesul nu e încheiat, am lucrat atașamentul, mai avem de lucrat resentimente din alte relații, evenimentul traumatic din copilarie și alte subordonari, dar cu acest mic pas :
-a văzut rostul afecțiunii
-a văzut că nu " i s-a întâmplat" ci s-a creat cu concursul ei perceptual
-magia pe care o face angrenajul minte-creier-corp pentru a ne reda întregului care suntem,
-și-a dat voie reconectării la ea și
-a redus cu câteva procente triggerul nervos de distrucție tisulară pe periferie.
DE CE n-au adus vindecare tratamentele clasice?
Ipoteze pot fi multe, nu judec acum dar știi că este o vorba:
"Viața bate filmul"
O îmbogățesc și spun:
" Viața bate medicina pentru că medicina încearcă să controleze Viața !
Keep in mind :
ALL YOU NEED IS ALREADY WITHIN YOU !
Dacă ai nevoie de ghidajul meu, lasă-mi te rog un mesaj și ne conectăm!
Cu Iubire
A.
Comentários